Am fost de curand la Sibiu. Iarasi. Revin aici cu placere pentru ca, pe langa faptul ca imi place centrul vechi si nu ratez sa ma plimb putin pe aici, gasesc de fiecare data si altceva de vazut.
M-am cazat intr-o pensiune draguta la periferie (pensiunea Maria 3*), in cartierul Gusterita (cam 15 minute cu masina pana in centru). Are 4 camere, mari si late (la modul propriu), o sala de mese/living cu bucatarie suficient utilatata (microunde, flitru de cafea, frigider), gratar, loc de parcare si nu in ultimul rand o curte mare. Preturi mici, conditii decente. Si o priveliste superba asupra Sibiului, de pe terasa.
Tocmai se incheiase Raliul Sibiului la ciclism si peste tot in oras mai gaseai biciclisti, masini cu suporti de agatat bicicleta sau pur si simplu multi pasionati ai sportului cu pedale. In rest, orasul vechi are aceeasi splendoare, atat pentru nou veniti, cat si pentru cei ca mine, reinntorsi la prima dragoste. Piata Mare, Podul Mincinosilor, catedrala Catolica si cea Ortodoxa si mai ales terasele cafenelelor si restaurantelor sunt adevarati magneti pentru straini si nu numai.
Preferatele mele sunt insa pasajele si trcereile cu arcade care despart (sau mai bine zis unesc) strazile sau pietele.
Iar cosmopolitismului orasului nu poate fi trecut cu vederea.
Se simte insa aerul nemtesc ramas din vechi timpuri si readus la viata de primarul sas care conduce urbea de multi ani. Curatenie si ordine, buna crestere si amabilitate. Daca te abati insa putin din centru vei gasi si cladiri vechi nerestaurate, chiar darapanate, dar care nu stica izul de oras transilvan bine carmuit, dandu-i un farmec aparte, al unei imperfectiuni autohtone care ne deosebeste si care atrage.
Am iesit din oras sa ma racoresc, tinand drumul spre parcul Dumbrava. Nu m-am oprit insa nici aici si nici la gradina zoologica. Am facut insa popas la Muzeul Satului Astra, loc pe care il ratasem de fiecare data in trecerile mele anterioare.
Si bine am facut ca acum nu l-am mai ocolit. Muzeul e de fapt un parc imens, pe mai multe hectare. Casele taranesti din toate zonele tarii sunt deosebite si sunt bine intretinute. Am impresia ca fiecare casa are un fel de adminsitrator propriu, respectiv o persoana care se ocupa de intretinrerea lui si care foloseste spatiul curtii interioare pentru culturi de legume si flori. Mi-a placut si lacul din zona centrala a parcului, lac pe care poti face si plimbari de agrement. Dar cel mai mult m-am bucurat de umbra deasa a copacilor batrani si linistea data de istoria taraneasca.
Mi-am continuat drumul si am ajuns la Rasinari. N-am oprit la casa meoriala a lui Cioran, dar banuiesc ca e usor de ajuns acolo. Stiam satele din zona, cu casele si portile lor mari, aliniate de-a lungul drmului. Dar Rasinariul m-a surprins placut, dar m-a si apasat putin. Prin faptul ca drumul abia isi face loc printre casele frumoase iar senzatia de ingustime a drumului ma facea sa trag dreapta de volan de cate ori ma intalneam cu o alta masina venind din sens opus. M-a incantat insa faptul ca in fata caselor nu tronau limuzine mai vechi sau mai noi, ca in multe alte zone de aiurea, ci tractoare parcate sub ferestrele impodobite cu muscate. Semn ca mai munceste cineva si in tara asta.
Am ajuns si la Paltins. Pe drumul spre celebra statiune sibiana, trecand printre pajisti si fanete de un farmec aparte, am ramas siderat de o imagine bucolica: o turma de oi care se chinuiau sa se adaposteasca la umbra unor copaci singuratici, ramasi, nu se stie cum, stingheri pe o coasta de deal. Supeeeerb!!!
Pe drum, foarte aproape de intrarea in Paltinis, am descoperit si un Adventure Parc cu nume predestinat "Arka". Aici, daca esti dinamic, te poti distra agatandu-te de liane, tracand pe podete suspendate sau folosind tirolienele.
In Paltins, dupa parerea mea, vara nu ai multe optiuni. Nu e statiune pentru pantofari. Poti sa faci drumetii pe diverse trasee spre obiective turistice locale. Sau pur si simplu sa hoinaresti prin padurile de brad, alaturi de cate un catel care se "lipeste" de oricine se uita cu drag la el.
Teleschiul pustiu si abandonat pana la iarna iti da insa informatia ca exista perioade al anului cand nu poti sa arunci un ac in furnicarul iubitorilor de sporturi hivernale.
Tot acest periplu nu mi-a luat decat o zi. Si nici aia toata. Asa ca, daca treceti prin zona, o zi (si o noapte) in plus petrecuta aici nu face decat sa va incarce cu linsite si frumusete.
Am aruncat inca o privire spre Sibiu de pe terasa pensiunii si am plecat cu regret. Pe curand...
Tocmai se incheiase Raliul Sibiului la ciclism si peste tot in oras mai gaseai biciclisti, masini cu suporti de agatat bicicleta sau pur si simplu multi pasionati ai sportului cu pedale. In rest, orasul vechi are aceeasi splendoare, atat pentru nou veniti, cat si pentru cei ca mine, reinntorsi la prima dragoste. Piata Mare, Podul Mincinosilor, catedrala Catolica si cea Ortodoxa si mai ales terasele cafenelelor si restaurantelor sunt adevarati magneti pentru straini si nu numai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu